Ce este Creativitatea?
Termenul de creativitate îşi are originea în cuvântul latin "creare", care înseamnă "a zămisli", "a făuri", "a crea", "a naşte". Creativitatea defineşte un proces, un act dinamic care se dezvoltă, se desăvârşeşte şi cuprinde atât originea cât şi scopul.
Creativitatea
Problema creativităţii
________________________________________
Sensuri şi definiţii
Conceptul de creativitate, unul dintre cele mai fascinante concepte cu care a operat vreodată ştiinţa, este încă insuficient delimitat şi definit. Aceasta se explică prin complexitatea procesului creativ, ca şi prin diversitatea domeniilor în care se realizează creaţia. După unii autori, acest lucru se întâmplă ori de câte ori o noţiune este difuzată de la un grup restrâns de specialişti la o populaţie mai largă, pierzându-şi astfel caracterul univoc, stabilitatea şi rigoarea. Nu este vorba de un proces de degradare, ci de asimilare a gândirii logice individuale la gândirea socială.
Problemă de cercetare pentru psihologi, pedagogi, psihanalişti, filosofi, esteticieni, sociologi şi sociologi ai culturii, axiologi, antropologi, economişti - dată fiind complexitatea uimitoare a fenomenului, creativitatea este şi în atenţia lingviştilor şi a psiholingviştilor. Precizarea termenului, impunerea lui în limbă din palierul neologismelor în cel al limbii comune şi menţionarea lui nu numai în dicţionarele lexicale, dar şi în cele de pedagogie şi de psihologie, sunt tot atâţia paşi în conştientizarea şi valorificarea creativităţii.
Termenul de creativitate îşi are originea în cuvântul latin "creare", care înseamnă "a zămisli", "a făuri", "a crea", "a naşte". Însăşi etimologia cuvântului ne demonstrează că termenul de creativitate defineşte un proces, un act dinamic care se dezvoltă, se desăvârşeşte şi cuprinde atât originea cât şi scopul. Termenul şi noţiunea generică au fost introduse pentru prima dată, în anul 1937, de psihologul american G.W. Allport, care simţise nevoia să transforme adjectivul "creative", prin sufixare, în "creativity", lărgind sfera semantică a cuvântului şi impunându-l ca substantiv cu drepturi depline, aşa cum apare mai târziu în literatura şi dicţionarele de specialitate. În anii '70, neologismul preluat din limba engleză s-a impus în majoritatea limbilor de circulaţie internaţională ("créativité" în franceză, "Kreativität" în germană, "creativita" în italiană, etc.), înlocuind eventualii termeni folosiţi până atunci (cf. în germană se folosea termenul "das Schöpferische" = "forţa de creaţie"). La noi, D. Caracostea folosea termenul încă din 1943, în lucrarea "Creativitatea eminesciană", în sensul de originalitate încorporată în opere de artă.
Discutarea conceptului de creativitate ridică o problemă de bază a comunicării. Pe de o parte, întrebuinţarea termenilor de "creativitate" şi de "gândire divergentă" ca sinonimi conduce la admiterea unei relaţii între ele ceea ce nu e dovedit de stările obiective. Pe de altă parte, este dificil să negăm o asemenea relaţie şi încă să n-o raportăm la cercetarea şi practica în domeniu când mulţi cercetători şi practicieni care abordează subiectul consideră că termenii sunt interschimbabili. Suntem de acord cu precizarea pe care o fac în continuare Husen & Postlethwaite: "Întrucât transferul de deprinderi nu pare să se facă uşor, profesorul trebuie să aplice gândirea divergentă în orice context posibil al curriculumului (s.n.). Având în vedere valoarea acestor exerciţii în ansamblul programului educaţional, este într-adevăr util pentru formare să fie aplicate oriunde este posibil".
Dar creativitatea nu înseamnă numai atât. Larga putere de iradiere a conceptului este surprinsă numai în practica educaţională. "Dificultăţile psihologice şi teoretic-sociale ale problemelor creativităţii se cristalizează în şcoală".
Astăzi, într-o lume de largă deschidere democratică, recunoaşterea şi promovarea creativităţii nu este numai un deziderat, ci o reală şi stringentă necesitate. Încă de acum două decenii, psihologul Morris Stein anunţa acest prag de minunată deschidere pentru creativitate şi spiritele creative: "O societate care stimulează creativitatea asigură cetăţenilor săi patru libertăţi de bază: libertatea de studiu şi pregătire, libertatea de explorare şi investigare, libertatea de exprimare şi libertatea de a fi ei înşişi". Acest din urmă "a fi tu însuţi" îl vizează formarea creativă şi învăţământul românesc.
(Adaptare după cartea "Formarea formatorilor ca educatori ai creativităţii", scrisă de Sanda-Marina Bădulescu)
________________________________________
Creaţia de cultură o înţelegem ca un fel de compromis, solicitat de conflictul virtual dintre existenţa umană şi Marele Anonim. - Lucian Blaga
Pe când teologii preamăresc Creaţia Divină, savanţii şi artiştii problematizează neîncetat creativitatea umană. Într-adevăr, problema creativităţii este abordată şi se formulează în funcţie de contextul social. Pentru simplificare, putem considera Dicţionarele ca reflectând destul de fidel aceste oscilaţii de interes şi modalităţi de prezentare.
Ultima ediţie Dicţionarului enciclopedic (1993) consideră “Creativitatea ca trăsătură complexă a personalităţii umane, desemnând capacitatea de a realiza ceva inedit, original”. Caracterizarea aparţine psihologilor şi oferă ceva mai mult decât ediţia anterioară; Dicţionarul Enciclopedic Român (1962) nu trata subiectul ca atare, ci numai “Creaţia Artistică”. Tot ce aflăm sub acest titlu este că opera de artă rezultă dintr-un proces îndatorat talentului şi fanteziei artistului, respectiv concepţiei sale despre lume.
Ceva mai amplu se tratează problema în Dicţionarul de Estetică Generală (1972), care insistă asupra fenomenului de producere a unicatelor şi a diversităţii interpretărilor lui. Astfel, în istoria culturii, creaţia artistică apare ca:
• act delirant, chiar demenţial sau mistic, impuls al Divinităţii (Platon),
• expresie sensibilă a Ideii Absolute (Hegel),
• activitate spirituală prelogică şi amorală (B. Croce),
• revelaţie pură (A. Brémond),
• o compensaţie sau manifestare sublimată a refulărilor instinctuale (S. Freud),
• un produs patologic (C. Lombroso) sau al dicteului automat (A. Bréton),
• act gratuit, aleator sau simplu joc (K. Gross),
• expresie a sintezei armonioase şi superioare a disponibilităţilor vitale (J. M. Guyau),
• proces natural continuat pe planul spiritualităţii (G. Séailles), etc.
Insistenţa cu care se repune mereu şi varietatea soluţiilor oferite, din care am menţionat numai câteva, subliniază importanţa problemei. Dificultatea de a o expune în puţine cuvinte se traduce prin erori, îndepsebi prin circularitatea definiţiei. De exemplu, în Dicţionarul Webster (Enciclopedic, Neprescurtat!, 1994) aflăm la articolul CREATIVITATE formulările evident incorente: 1. Starea sau calitatea de a fi creativ; 2. Abilitate sau proces creativ.
În continuare ne limităm la comentarea a două concepţii ce au favorizat în timp rezolvări aparte pentru problema creativităţii: acţionalismul şi cognitivismul.
(Adaptare după articolul "Problema creativităţii, ieri şi astăzi", scris de conf.dr.ing. G.G. Constandache,
Departamentul de Ştiinţe Socio-Umane, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti)
________________________________________
Creativitatea aparţine tuturor
Dacă acceptăm, împreună cu teoreticienii acţionalismului, despre creativitate că aparţine fiecărui individ, trebuie făcută precizarea că este totuşi mai puternic dezvoltată la anumiţi oameni (talente, genii) şi constituie chiar justificarea de bază a activităţii (pasionate), chiar a muncii multora dintre ei. Oricât pare de dificil, se poate măsura originalitatea câmpului activ de percepere sau conţinutul percepţiei corespunzând mulţimii “aberaţiilor posibile” (alterări voite, căutate) relativ la elementele componente.
________________________________________
Invenţie şi creativitate
Se impune următoarea precizare: pe când invenţia reprezintă simultan actul creator şi produsul creaţiei, conceptul psihologic de creativitate desemnează puterea inovatoare sau capacitatea creativă privită din unghiul de vedere al randamentului. În acest fel se pot evidenţia indivizi care dovedesc mai multă creativitate decât ceilalţi colegi din domeniul de activitate considerat folosind teste de creativitate.
________________________________________
Inteligenţa creatoare şi gândirea divergentă
Inteligenţa creatoare se recunoaşte prin atitudinea spiritului faţă de problemă (faţă de dat) sau faţă de realitate. În loc de a se mulţumi să descrie, să contemple, el caută totdeauna să privească mai departe, la conexiuni mai profunde, la urmări mai îndepărtate. Se orientează spre cercetarea “diferitului”, a tot ce este “altfel”, spre a proceda în mod inedit, cu ingeniuozitate. Aceasta este perspectiva care favorizează apariţia ideilor novatoare (concepţii, teorii, prototipuri, proiecte). O astfel de perspectivă denotă, aşa cum a arătat J.P. Guilford, o gândire divergentă, care nu se limitează la cunoscut sau obşnuinţă (rutină); această gândire fiind contrară celei numită convergentă, al cărei câmp de investigaţie este limitat prin conformism sau pasivitate.
________________________________________
Creativitatea şi pedagogia
Tocmai pentru că disponibilitatea numită creativitate se remarcă îndeosebi prin atitudine intelectuală novatoare, ea poate fi dezvoltată printr-o pedagogie adecvată, care trezeşte şi încurajează acest mod de a privi lucrurile, stimulându-l printr-o problematizare şi interogaţie permanentă ce pune subiectul în situaţia de a se reanaliza şi redefini continuu.
________________________________________
Antrenarea creativităţii
Astfel înţeles, antrenamentul dedicat creativităţii reprezintă nu doar un imperativ utilitarist (economic) în cadrul societăţilor industriale aflate în expansiune, unde inovaţia este cheia succesului pentru întreprinderi, grupuri şi indivizi, ci totodată un adevărat exerciţiu spiritual (invitînd la conduită etică), exerciţiu care promovează sinele (eul cu vocaţie), capabil să se repună mereu în discuţie, punându-se sub semnul întrebării, autocenzurându-se şi autoprimenindu-se.
________________________________________
Perspectiva cognitivistă
• Creativitatea este capacitatea de a realiza un produs nou şi adaptat?
• Judecarea şi aprecierea creativităţii la ingineri şi la artişti
• Grade de creativitate: consensul social pentru apreciere
• Teste de creativitate: multitudinea şi fluiditatea răspunsurilor, varietatea soluţiilor depinde de aspecte cognitive, emoţionale, dar şi de personalitate
• Creativitatea autorului funcţie de natura procesului productiv: hazardul, regulile şi intenţia
• Sistemele artificiale pot fi creative?
• Creativitatea dependentă de cultură şi de epocă istorică: conflictul dintre tradiţie şi tendinţele novatoare
• Abordarea cogniţiei creative în ştiinţele cognitive
________________________________________
Capacitatea de a realiza un produs nou şi adaptat
Psihologii înţeleg prin creativitate dispoziţia inventivă sau capacitatea de înnoire existentă în stare potenţială la orice individ uman şi la toate vârstele. Copilul, care-şi manifestă permanent mirarea şi surpriza, încercând să surprindă ineditul lumii, neinfluenţat încă de educaţia rutinieră, este considerat prototipul creativităţii. Mai trebuie precizat că, strâns legată de mediul socio-cultural, această tendinţă naturală, firească a omului, de realizare a sinelui, presupune condiţii favorabile spre a se exprima ca ingeniozitate elaborată. Teama faţă de orice deviere de la normă (convenţie, tradiţie) sau conformismul social are ca efect dispariţia oricărei urme de originalitate, fiind capcana în care eşuează creativitatea multor indivizi.
________________________________________
Judecarea şi aprecierea creativităţii
În psihologia cognitivă, creativitatea se defineşte prin capacitatea de a realiza un produs care să fie simultan inedit şi adecvat. Acest produs (operă filosofică sau muzicală, lucrare beletristică sau articol ştiinţific etc.) poate însemna idee, compoziţie muzicală, relatare istorică, comunicare savantă sau articol publicitar şi orice altă formă de creaţie. În general, un produs nou trebuie să fie original şi neprevăzut. Acesta trebuie să se deosebească de ceea ce autorul însuşi sau alte persoane au realizat până acum în domeniu. Totuşi, o soluţie nouă nu poate fi considerată creativă decât când este adecvată, adică satisface diferitele cerinţe (constrângeri) ale unei probleme. Importanţa acordată acestor două criterii, noutatea şi adecvarea, în cadrul judecăţilor asupra creativităţii, variază după indivizi şi după naura problemelor/sarcinilor asumate. De exemplu, criteriul adaptării este mai puternic implicat în produsele creative ale inginerilor, decât în operele artiştilor.
________________________________________
Grade de creativitate
Nu există norme absolute (universale în timp şi spaţiu) care să asigure judecata critică şi aprecierea valorizatoare a unui produs, a unei realizări sau soluţii (rezolvări). Arbitrajul sau judecările asupra creativităţii presupun de fapt un consens social (quasi-unanimitate) din care decurg recunoaşterea şi uneori recompensa. Un judecător (arbitru) unic, un comitet alcătuit din mai multe persoane autorizate/avizate sau chiar o societate în ansamblu uneori, evaluează operele (artistice, ştiinţifice, tehnice etc.) şi determină gradul de creativitate în raport cu alte produse de acelaşi gen. În acelaşi mod, nivelul global de creativitate al unei persoane sau al unui grup (colectiv de elaborare) poate fi evaluat în raport cu acela al altor indivizi sau grupuri din domeniu.
________________________________________
Teste de creativitate
Unii psihologi au propus teste de creativitate. Cele mai cunoscute aparţin lui Joy P. Guilford şi E. Paul Torrance, în care se solicită subiectului analizat să producă numărul maxim de soluţii diferite pentru o problemă dată. De exemplu, poate fi vorba de a enumera într-un interval de timp limitat toate utilizările posibile, pentru o cutie de carton (ambalaj, piedestal, ascunziş etc.). În astfel de probe, creativitatea este evaluată prin fluiditatea răspunsurilor (numărul variantelor propuse), flexibilitatea lor (numărul de categorii diferite în care aceste răspunsuri pot fi clasate) şi gradul de originalitate (funcţie inversă de frecvenţa lor în populaţia de referinţă). Aceste teste pun accent pe varietatea soluţiilor, aşadar pe gândirea “divergentă”.
________________________________________
Creativitatea autorului funcţie de natura procesului productiv
Însăşi natura procesului de producţie, realizare, creaţie, poate fi luată în consideraţie pentru a judeca dacă un produs stă mărturie, reprezintă o dovadă pentru creativitatea autorului său. O operă, o lucrare de orice gen, creată prin hazard sau prin simpla aplicare a regulilor specificate de altcineva, este considerată de obicei ca mai puţin creativă decât opera sau lucrarea rezultată dintr-un efort deosebit, continuu şi intenţional (deliberat, conştient), care a avut de învins anumite probleme în realizare.
________________________________________
Sistemele artificiale pot fi creative
În aceeaşi ordine de idei, creativitatea sistemelor artificiale pentru tratarea informaţiei este subiect de dezbatere (maşina are inventivitate?) deoarece dacă răspunsurile (soluţiile) aestora sunt deseori noi şi adecvate constrângerilor date în probleme, procesele de producere (aflare) a acestor răspunsuri nu sunt în mod necesar cele presupuse (implicate) de creativitatea umană.
________________________________________
Creativitatea dependentă de cultură şi de epocă istorică
În ultimă instanţă, concepţia asupra creativităţii poate varia după cultura şi epoca istorică în cadrul cărora ne situăm. Realizarea piramidelor în Egiptul antic şi producerea roboţilor cu inteligenţă artificială în zilele noastre nu se judecă cu aceleaşi criterii. De exemplu, în anumite cluburi, creativitatea este concentrată în produs şi presupune totdeauna o ruptură cu tradiţia (schimbare de paradigmă sau ideal), pe când în alte culturi, se valorizează procesul de creaţie mai mult decât rezultatul şi totodată utilizarea novatoare a elementelor tradiţionale.
________________________________________
Abordarea cogniţiei creative în ştiinţele cognitive
Într-o situaţie de complementaritate cu acţionalismul discutat mai înainte, se află doctrina cognitivistă, care abordează creativitatea cu mijloace mult mai tehnice (calculatorul ca instrument de simulare şi ca model de funcţionare pentru orice sistem cognitiv), luând în consideraţie şi alte aspecte ale problemei.
Cognitivismul postulează existenţa de reprezentări mentale simbolice, concepute ca enunţuri ale unui limbaj formal intern (al gândirii) şi consideră procesele cognitive ca procese calculatorii, ce operează asupra acestor reprezentări conform unui sistem de reguli formale (riguros precizate). Această paradigmă se inspiră mult din lucrările asupra calculabilităţii şi sistemelor formale care au condus la apariţia calculatoarelor electronice (şi a Inteligenţei artificiale).
Totuşi, tendinţa cea mai recentă este de a considera creativitatea ca “o capacitate multidimensională în care intervin nu numai aspecte cognitive, ci totodată aspecte emoţionale şi chiar trăsături de personalitate (Vocabulaire de sciences cognitives, 1998, PUF). Studiul creativităţii cunoaşte astăzi un spor de interes în psihologie datorită perspectivei de “abordare a cogniţiei creative” în cadrul căreia este vorba de a înţelege procesele creative prin aplicarea metodelor şi conceptelor din ştiinţele cognitive. De exemplu, tipul căruia îi aparţine o stare mentală se determină prin rolul său funcţional, adică prin relaţia cauzală pe care o întreţine cu alte stări mentale, cu stimulii şi comportamentele corespunzătoare. În plus, nivelul descrierii stărilor şi proceselor mentale (simultan reprezentaţional şi calculatoriu) este considerat ca larg autonom în raport cu nivelul descrierii fizice a sistemului material (hardware) care îi oferă substratul.
________________________________________
« Ochiul, care se vede în faţa unei configuraţii accentuat polisemantică, are la dispoziţie două puncte de referinţă, chiar dacă acestea sunt elementare: sesizează direcţii preferate, aluzii ale unor relaţii » (U. Eco). « Bunul gust depăşeşte regula strictei imitări, chiar dacă aceasta este indicată de şcoală şi de pedanţi, în favoarea unei imitări creatoare, care adaugă formelor caracter poetic, le exagerează, le măreşte, le corectează şi le înfrumuseţează » (S. Kofman).
Orice limbaj realmente vorbit se opune limbajelor artificiale (sistemelor formale) a căror sintaxă şi reguli de utilizare sunt determinate prin scopuri teoretice. Iar Wittgenstein a subliniat că este necesară scufundarea într-un mod de viaţă spre a înţelege structura specifică şi conceptele de bază ale limbajului cotidian.
Pentru a evita neînţelegerile generate de folosirea incorectă şi neglijentă a limbajului, prevenind capcanele limbii naturale, s-a făcut apel tot la mijloacele oferite de limbaj, mergînd până la căutarea unei ordini logice, după care datele simţurilor să poată fi adecvat interpretate. S-a considerat ca fiind un limbaj perfect din punct de vedere logic acela în care forma de suprafaţă a oricărei propoziţii este transparentă pentru forma sa logică. Cu alte cuvinte, acel limbaj unde capacităţile inferenţiale sunt uşor vizibile în forma de suprafaţă a propoziţiilor construite în cadul său.
Relaţia informaţie – adevăr şi certitudine – probabilitate
Suntem puşi în faţa alternativei de a nu folosi teoria informaţiei sau de a căuta căi care să nu ducă la aproximaţii plauzibile şi utilizabile. De altfel, aşa cum a precizat Petre Botezatu, relaţia de adevăr care se stabilşte între constructe şi fapte, mai precis între propoziţii asupra elementelor din constructe şi propoziţii asupra faptelor presupune existenţa unui conţinut informaţional. Apelând la semantica lui Wittgenstein, Carnap şi Bar-Hillel s-a arătat că “din perspectiva dimensiunii aletice, informaţia interesează numai sub aspectul certitudinii”. Cu alte cuvinte, informaţia cuprinsă în propoziţii, ca proporţie a cazurilor respinse faţă de totalitatea cazurilor posibile, presupune grade de certitudine, acestea fiind totodată grade de probabilitate ale enunţului sau teoriei, aceasta din urmă nefiind altceva decât o clasă de enunţuri integrate (p. 35, Adevăruri despre adevăr, Junimea-Iaşi, 1981).
joi, 29 aprilie 2010
INTELIGENTA EMOTIONALA
Inteligenta Emotionala
Ce este IE?
Ce este Inteligenta Emotionala?
Inteligenta Emotionala este formata din 4 elemente:
* Intelegerea mai buna a propriilor emotii
* Gestionarea eficienta a propriilor emotii si crestere semnificativa a calitatii vietii
* Intelegerea mai buna a celor din jur si o convietuire cu un grad de confort ridicat
* Crearea de relatii mai bune la toate nivelele cu cei din jur si cresterea productivitatii si a imaginii personale
Conform cercetarilor statistice, competenta emotionala este de doua ori mai importanta decat abilitatile tehnice sau intelectuale. Dezvoltarea inteligentei emotionale reprezinta intelegerea si gestionarea emotiilor pentru a crea relatii armonioase cu cei din jur.
Componente ale Inteligentei Emotionale
Auto–Constientizarea
* Determinarea punctelor forte si a limitarilor
* Constientizarea emotiilor si a efectelor acestora asupra comportamentului, precum si de impactul acestora asupra celorlalti.
* Analiza comportamentului dinr-o perspectiva introspectiva.
Managementul Emotiilor
* Obtinerea abilitatilor de a face fata in mod eficient stresului si frustrarii.
* Sa fii flexibil si sa doresti sa te adaptezi la schimbare.
Imaginea proprie si Auto–motivarea
* Dezvoltarea unui simt de autoevaluare si increderea in abilitatile de a face fata cererilor.
* Motivarea prin factori interni precum nevoia de realizare si nevoia de dezvoltare personala.
Abilitati sociale
* Ascultare activa
* Intrare in raport cu ceea ce simt ceilalti
* Prevenirea unei influente negative a factorilor emotionali asupra capacitatii de ascultare
* Asertivitate
* Gestionarea conflictelor
Beneficiile Inteligentei Emotionale
* Performante marite
* Motivatie imbunatatita
* Inovatie sporita
* Incredere
* Leadership si management eficient
* Munca in echipa excelenta
Originile conceptului de „Inteligenta Emotionala”
Termenul „inteligenta emotionala” a fost folosit pentru prima data intr-un articol din anul 1990 de catre psihologii, Peter Salovey si John Mayer Cu toate ca acest termen este relativ nou, componentele conceptului, inteligenta emotionala pot fi datate pana la arhicunoscuta afirmatie a lui lui Socrate (470 – 399 iHr)„Cunoaste-te pe tine insuti”. In Biblie, atat in Vechiul cat si in Noul Testament „Nu fa altuia ce tie nu-ti place” si „Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti” pot fi vazute ca elemente de Inteligenta Emotionala.
In 1983 Howard Gardner a introdus conceptul de: ”Inteligente Multiple”. El argumenta ca exista nu doar un singur tip de inteligenta ca si cea masurata prin teste si dezvoltata in cadrul scolar, ci multiple tipuri de inteligente. El a inventat sintagma : „ Nu intrebati, cat de destepti sunteti, ci cum sunteti inteligenti”. Gardner a identificat 7 tipuri de inteligenta diferite de abilitatile comunicative si matematice uzuale. Printre aceastea, el a inclus si doua abilitati personale: auto-constientizarea starilor interioare si interactivitatea sociala eficienta.
Cele 7 tipuri de inteligente ale lui Gardner sunt:
* Inteligenta Matematica–Logica
* Inteligenta Interpersonala
* Inteligenta Spatiala
* Inteligenta Ritmic–Muzicala
* Inteligenta Intrapersonala
* Inteligenta Kinestetica
* Inteligenta Lingvistic–Verbala
De la inceput poate fi observat ca inter-personalul si intra-personalul sunt vazute ca doua inteligente separate si corespund cu definitia de Inteligenta Emotionala.
Legatura dintre Inteligenta Emotionala si IQ?
Multi ani au existat dispute intre cei care sustin diverse teorii si factori ca fiind in legatura cu coeficientul IQ. Principalele dileme le-au reprezentat tntrebarile: „Este cineva innascut cu un anumit IQ si nimic nu poate modifica asta sau este IQ-ul o abilitate care poate fi invata si antrenata?” si „De ce anumite persoane inteligente au performante scazute si de ce anumite persoane slab pregatite au performante marite?”. Nu sunt deocamdata raspunsuri clare, dar in general este acceptat faptul ca exista un numar mare de factori de interferenta precum stresul si aptitudinile si imaginea de sine care pot influenta performantele si care au o influenta si mai mare asupra succesului comparativ cu abilitatile innascute. In prezent, problema este legata nu de cat de mult ai sau de unde provine ceea ce ai, ci ce poti face cu ce ai. Intr-un mod asemanator se pune problema si in cazul Inteligentei Emotionale. Decat sa se masaore anumiti coeficienti, este mai util sa se identifice factorii care impiedica folosirea optima a aptitudinilor care exista si de a invata cum sa se foloseasca acesti factori eficient. Inteligenta Emotionala nu are limite; oricine e pregatit si doreste poate sa-si imbunatateasca nivelul de Inteligenta Emotionala.
A deveni mai Inteligent Emotional implica urmatoarele presupozitii:
Fiecare experienta implica o reactie emotionala, iar pentru a trata mai eficient emotiile, o persoana trebuie:
* Sa remarce emotiile
* Sa simta emotiile
* Sa sesizeze ce anumite transmite emotia
* Sa dezvolte si sa urmareasca un nou fir al actiunii
Practicand cele de mai sus cu regularitate si sarguinta se poate imbunati nivelul de Inteligenta Emotionala. Pana recent activitatile si procesele mentale au fost apreciate mai sus de cele emotionale. In realitate ambele au o importanta egala. Inteligenta Emotionala stabileste importanta emotiilorin viata de zi cu zi.
Ce este IE?
Ce este Inteligenta Emotionala?
Inteligenta Emotionala este formata din 4 elemente:
* Intelegerea mai buna a propriilor emotii
* Gestionarea eficienta a propriilor emotii si crestere semnificativa a calitatii vietii
* Intelegerea mai buna a celor din jur si o convietuire cu un grad de confort ridicat
* Crearea de relatii mai bune la toate nivelele cu cei din jur si cresterea productivitatii si a imaginii personale
Conform cercetarilor statistice, competenta emotionala este de doua ori mai importanta decat abilitatile tehnice sau intelectuale. Dezvoltarea inteligentei emotionale reprezinta intelegerea si gestionarea emotiilor pentru a crea relatii armonioase cu cei din jur.
Componente ale Inteligentei Emotionale
Auto–Constientizarea
* Determinarea punctelor forte si a limitarilor
* Constientizarea emotiilor si a efectelor acestora asupra comportamentului, precum si de impactul acestora asupra celorlalti.
* Analiza comportamentului dinr-o perspectiva introspectiva.
Managementul Emotiilor
* Obtinerea abilitatilor de a face fata in mod eficient stresului si frustrarii.
* Sa fii flexibil si sa doresti sa te adaptezi la schimbare.
Imaginea proprie si Auto–motivarea
* Dezvoltarea unui simt de autoevaluare si increderea in abilitatile de a face fata cererilor.
* Motivarea prin factori interni precum nevoia de realizare si nevoia de dezvoltare personala.
Abilitati sociale
* Ascultare activa
* Intrare in raport cu ceea ce simt ceilalti
* Prevenirea unei influente negative a factorilor emotionali asupra capacitatii de ascultare
* Asertivitate
* Gestionarea conflictelor
Beneficiile Inteligentei Emotionale
* Performante marite
* Motivatie imbunatatita
* Inovatie sporita
* Incredere
* Leadership si management eficient
* Munca in echipa excelenta
Originile conceptului de „Inteligenta Emotionala”
Termenul „inteligenta emotionala” a fost folosit pentru prima data intr-un articol din anul 1990 de catre psihologii, Peter Salovey si John Mayer Cu toate ca acest termen este relativ nou, componentele conceptului, inteligenta emotionala pot fi datate pana la arhicunoscuta afirmatie a lui lui Socrate (470 – 399 iHr)„Cunoaste-te pe tine insuti”. In Biblie, atat in Vechiul cat si in Noul Testament „Nu fa altuia ce tie nu-ti place” si „Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti” pot fi vazute ca elemente de Inteligenta Emotionala.
In 1983 Howard Gardner a introdus conceptul de: ”Inteligente Multiple”. El argumenta ca exista nu doar un singur tip de inteligenta ca si cea masurata prin teste si dezvoltata in cadrul scolar, ci multiple tipuri de inteligente. El a inventat sintagma : „ Nu intrebati, cat de destepti sunteti, ci cum sunteti inteligenti”. Gardner a identificat 7 tipuri de inteligenta diferite de abilitatile comunicative si matematice uzuale. Printre aceastea, el a inclus si doua abilitati personale: auto-constientizarea starilor interioare si interactivitatea sociala eficienta.
Cele 7 tipuri de inteligente ale lui Gardner sunt:
* Inteligenta Matematica–Logica
* Inteligenta Interpersonala
* Inteligenta Spatiala
* Inteligenta Ritmic–Muzicala
* Inteligenta Intrapersonala
* Inteligenta Kinestetica
* Inteligenta Lingvistic–Verbala
De la inceput poate fi observat ca inter-personalul si intra-personalul sunt vazute ca doua inteligente separate si corespund cu definitia de Inteligenta Emotionala.
Legatura dintre Inteligenta Emotionala si IQ?
Multi ani au existat dispute intre cei care sustin diverse teorii si factori ca fiind in legatura cu coeficientul IQ. Principalele dileme le-au reprezentat tntrebarile: „Este cineva innascut cu un anumit IQ si nimic nu poate modifica asta sau este IQ-ul o abilitate care poate fi invata si antrenata?” si „De ce anumite persoane inteligente au performante scazute si de ce anumite persoane slab pregatite au performante marite?”. Nu sunt deocamdata raspunsuri clare, dar in general este acceptat faptul ca exista un numar mare de factori de interferenta precum stresul si aptitudinile si imaginea de sine care pot influenta performantele si care au o influenta si mai mare asupra succesului comparativ cu abilitatile innascute. In prezent, problema este legata nu de cat de mult ai sau de unde provine ceea ce ai, ci ce poti face cu ce ai. Intr-un mod asemanator se pune problema si in cazul Inteligentei Emotionale. Decat sa se masaore anumiti coeficienti, este mai util sa se identifice factorii care impiedica folosirea optima a aptitudinilor care exista si de a invata cum sa se foloseasca acesti factori eficient. Inteligenta Emotionala nu are limite; oricine e pregatit si doreste poate sa-si imbunatateasca nivelul de Inteligenta Emotionala.
A deveni mai Inteligent Emotional implica urmatoarele presupozitii:
Fiecare experienta implica o reactie emotionala, iar pentru a trata mai eficient emotiile, o persoana trebuie:
* Sa remarce emotiile
* Sa simta emotiile
* Sa sesizeze ce anumite transmite emotia
* Sa dezvolte si sa urmareasca un nou fir al actiunii
Practicand cele de mai sus cu regularitate si sarguinta se poate imbunati nivelul de Inteligenta Emotionala. Pana recent activitatile si procesele mentale au fost apreciate mai sus de cele emotionale. In realitate ambele au o importanta egala. Inteligenta Emotionala stabileste importanta emotiilorin viata de zi cu zi.
MEMORIA
Memorie
Memoria este un proces psihic care constă în întipărirea, recunoaşterea şi reproducerea senzaţiilor, sentimentelor, mişcărilor, cunoştinţelor etc. din trecut. Memoria defineşte dimensiunea temporală a organizării noastre psihice, integrarea ei pe cele trei segmente ale orizontului temporal – trecut, prezent, viitor.
Graţie memoriei, fiinţa noastră psihică, eul, dobândeşte continuitatea identităţii în timp. Fără dimensiunea mnezică, am trăi numai prezentul clipei, am fi în permanenţă puşi în faţa unor situaţii noi, pentru care nu am dispune de nici un fel de experienţă elaborată, de nici un procedeu de abordare şi rezolvare, ne-am zbate permanent în jocul încercărilor şi erorilor, adaptarea devenind, practic, imposibilă.
Funcţia memoriei devine, aşadar, o condiţie bazală indispensabilă a existenţei şi adaptării optime, a unităţii temporale a personalităţii noastre. Ea se datorează plasticităţii creierului – proprietatea de a-şi modifica starea internă sub influenţa stimulilor externi – şi capacităţii lui de înregistrare, păstrare şi reactualizare a „urmelor” acestor stimuli.
Memoria umană a cunoscut o amplă dezvoltare istorică, în cursul căreia şi-a restructurat atât schema de funcţionare internă, prin trecerea de la forme imediate la forme mediate (prin limbaj şi procedee mnemotehnice de natură logică), cât şi aria de cuprindere, ajungând să înregistreze şi să conserve informaţii despre toate genurile de fenomene şi evenimente, precum şi întreaga gamă de experienţe, accesibile la nivel individual şi comunitar.
Latura remarcabilă a evoluţiei memoriei umane constă în diferenţierea şi individualizarea capacităţii reactualizării, care permite valorificarea propriu-zisă a informaţiei şi experienţei stocate, şi desfăşurarea unor activităţi mintale autonome, în care trecutul se leagă de prezent, iar prezentul de viitor.
La om, memoria nu este concentrată şi localizată într-un singur bloc, ci este distribuită mecanismelor care realizează funcţiile şi actele psihocomportamentale specifice. Aşadar, spre deosebire de computer, creierul uman posedă nu doar un singur bloc memorativ, ci mai multe, între care există conexiuni bilaterale. Între modul de funcţionare a memoriei şi modul de funcţionare al percepţiei, reprezentării şi gândirii există o condiţionare reciprocă profundă: dereglarea verigii memorative determină tulburări serioase în desfăşurarea proceselor pe care le susţine (percepţie sau gândire), iar dereglări la nivelul procesului specific afectează funcţionarea bazei lui memorative.
Memoria se caracterizează prin câteva trăsături esenţiale, care îi sunt imprimate de integrarea ei în structura proceselor şi activităţilor specifice. Memoria este activă, selectivă, contextuală, mijlocită, organizată logic şi sistemic.
În investigarea şi evaluarea nivelului de dezvoltare şi eficienţă al memoriei se iau în considerare următorii parametri: volumul, trăinicia, fidelitatea, completitudinea, promptitudinea.
Cuprins
• 1 Clasificare
• 2 Conţinutul informaţional al memoriei
• 3 Funcţiile memoriei
• 4 Structurile operatorii ale memoriei
• 5 Produsul memoriei
• 6 Vezi şi
• 7 Note
Clasificare
După diverse criterii, memoria poate fi clasificată şi pot fi delimitate mai multe forme ale acesteia. Astfel, după prezenţa sau absenţa intenţiei, scopului şi controlului voluntar în procesele de engramare, păstrare şi reactualizare, delimităm memoria involuntară şi memoria voluntară. După gradul de înţelegere al celor memorate, memoria poate fi mecanică sau logică. După modalitatea informaţională preferenţială, s-au identificat memoria imagistic-intuitivă şi memoria verbal-simbolică. În fine, după criteriul timpului, se delimitează: memoria senzorială, memoria de scurtă durată şi memoria de lungă durată.
Conţinutul informaţional al memoriei
Memoria reflectă trecutul ca trecut, astfel încât în momentul în care subiectul reactualizează o informaţie, este conştient că acea experienţă s-a petrecut cândva în trecut.
Conţinuturile memoriei sunt extrem de variate. Începând de la experienţe de ordin senzorial perceptiv, apoi cunoştinţe, noţiuni, experienţe afective, experienţe sociale, ş.a.m.d.. Conţinutul reflectoriu constituie şi un criteriu de clasificare a unor forme specializate de memorie. Putem vorbi despre memorie senzorială (vizuală, auditivă, motorie, gustativă, olfactivă), memorie perceptivă, memoria imaginilor, memorie cognitivă, memorie afectivă, memorie socială.
Reflectarea din memorie prezintă o serie de caracteristici: este o reflectare activă, selectivă, situaţională, relativ fidelă, mijlocită, inteligibilă, sistemică, logică, organizată.
Funcţiile memoriei
Memoria are o funcţie cognitivă. Este un proces de cunoaştere, iar rolul ei cel mai important este acela de a oferi conţinuturi proceselor cognitive superioare (gândirii şi imaginaţiei). Memoria are şi o funcţie adaptativ reglatorie, jucând un rol fundamental în echilibrul vieţii psihice a omului. Fără memorie, nu ar fi posibil fenomenul de conştiinţă. Memoria realizează ancorarea omului în trecut, capacitatea de a rezolva situaţiile prezente şi resurse pentru anticiparea celor viitoare.
Structurile operatorii ale memoriei
Memoria dispune de structuri operatorii complexe şi numeroase. Guilford include memoria în cadrul operaţiilor, ceea ce sugerează nivelul ei înalt de operaţionalizare. Informaţiile nu sunt preluate ca atare, ci se intervine asupra lor prin operaţii de organizare, sistematizare, structurare, ierarhizare, clasificare, ordonare. Toate aceste operaţii conferă conţinuturilor memoriei disponibilitatea de a fi utilizate rapid şi eficient în învăţare, înţelegere, rezolvare de probleme.
Produsul memoriei
În plan subiectiv, memoria este trăită ca amintire. În termeni psihologici, vorbim despre reactualizarea informaţiilor. Reactualizarea se realizează în două forme: recunoaşterea şi reproducerea.
Recunoaşterea se realizează în prezenţa informaţiilor originale, care trebuie recunoscute între alte informaţii. Este o formă simplă de reactualizare, ce presupune mai ales implicaţii de ordin perceptiv şi ale procesului reprezentării.
Reproducerea este forma complexă şi superioară a reactualizării, ea realizându-se în absenţa informaţiei originale. Este mult mai dificil de realizat, implicând mai ales reprezentarea şi gândirea. Reproducerea poartă întotdeauna amprenta subiectului, a stilului său cognitiv, a experienţei sale, a complexităţii procedeelor mintale folosite, precum şi a procedeelor mnemotehnice.
Memoria de foarte scurtă durată
Memoria de foarte scurtă durată este, de fapt, stocajul senzorial, întrucât excitaţia provocată în organele senzoriale, până a ajunge în centrii din cortex, parcurge o serie de "staţii" intermediare, întâmpinând rezistenţe, ceea ce face ca stimularea să aibă o inerție, deci să dureze până la 0,25-0,50 dintr-o secundă. Această persistență e foarte importantă; datorită ei, când mergem, nu vedem toate obiectele din jur clătinându-se; ea face posibilă distingerea unor excitanți care apar un timp foarte scurt în câmpul perceptiv; tot ea explică posibilitatea cinematografului, unde imagini statice expuse sub 0,10 dintr-o secundă se contopesc dându-ne iluzia mișcării.
Memorie de scurtă durată
Modelul memoriei după Atkinson şi Shiffrin
Memoria de scurtă (MSD) se referă la o memorie cu o capacitate limitată care intermediază informaţia între memoria senzorială (MS) şi memoria de lungă durată (MLD). Un alt termen pentru memoia de scurtă durată este memorie de lucru.
MS şi MLD
Iniţial s-a consierat că între MSD şi MLD ar exista diferenţe structurale, dar s-a constatat că de fapt cele două sunt stări diferite ale aceluiaşi sistem. Memoria de scurtă durată este acea parte a memoriei care este activată la un moment dat. Din această cauză această memorie se mai numeşte şi memorie de lucru.
Capacitate
Capacitatea memoriei de lucru este în medie de 7 obiecte, dar variază între 5 şi 9. Totuşi capacitatea ei poate fi mai mare în funcţie de tehnicile mnezice. De exemplu dacă este vorba despre obiecte cu sens se poate reţine mai multă informaţie. G. A. Miller înaintează noţiunea de "chunck", care este "cea mai înaltă modalitate de organizare a informaţiei de care dispune un subiect la un moment dat" (Mircea Miclea, 2003, p. 194).
Exemplu:
în loc de a reţine 0 0 4 0 2 3 8 1 2 0 1 este mai uşor să reţinem 0040 prefixul telefonic al României, 238 mii de km2 suprafaţa României şi 12/01 ziua naţională a României.
Cu alte cuvinte limita MSD nu se referă la cantitatea de informaţie ci la unităţile de seminificaţie pe care le poate stoca. Realizarea acestor unităţi de informaţii, denumite chunks, se realizează prin procesări descendente, adică este influenţată de baza noastră de cunoştinţe.
Durata MSD
Studiile experimentale au arătat că în primele 6 secunde se uită peste 50% din materialul memorat, şi după 15 secunde se uită 90% (din total). Efectul de interferenţă, inhibiţia laterală, sau poziţia în serie sunt factori care influenţează amintirea informaţiilor
Memorie senzorială
Memoria senzorială se referă la persistenţa unei reprezentări senzoriale a unui obiect după ce acesta nu mai acţionează asupra receptorilor. Durata ei este de câteva sutimi de secundă. Este specifică fiecărei modalităţi senzoriale: memorie iconică pentru văz, ecoică pentru auz, tactilă, etc. .
Exemplu
Dacă auzim un sunet dela un CD-player, după ce acesta încetează, reprezentarea sa rămâne în memoria senzorială pentru scurt timp. Asemănător, dacă privim o poză, după ce ne îndreptăm privirea în altă parte, pentru câteva clipe vom păstra în memoria senzorială acea imagine.
Memoria senzorială
Reţinere stimulilor în memoria senzorială este necesară pentru extragerea trăsăturilor sale, care vor fi ulterior prelucrate. Această memorie este utilă în momentul în care clipim sau în timpul sacadelor, în rest stimulii persistă destul timp pentru a putea fi prelucraţi direct. Durata ei este de aproximativ 100 milisecunde pentru memoria iconică şi 200 milisecunde pentru cea ecoică. În memoria senzorială se reţin informaţii precategoriale, iar retenţia se face automat, şi preatenşional. Această memorie are o locaţie precisă în creier.
Memorie semantică
Reţinerea stimulilor în memoria senzorială este necesară pentru extragerea trăsăturilor sale, care vor fi ulterior prelucrate. Această memorie este utilă în momentul în care clipim sau în timpul sacadelor, în rest stimulii persistă destul timp pentru a putea fi prelucraţi direct. Durata ei este de aproximativ 100 milisecunde pentru memoria iconică şi 200 milisecunde pentru cea ecoică. În memoria senzorială se reţin informaţii precategoriale, iar retenţia se face automat, şi preatenşional. Această memorie are o locaţie precisă în creier.
Memoria este un proces psihic care constă în întipărirea, recunoaşterea şi reproducerea senzaţiilor, sentimentelor, mişcărilor, cunoştinţelor etc. din trecut. Memoria defineşte dimensiunea temporală a organizării noastre psihice, integrarea ei pe cele trei segmente ale orizontului temporal – trecut, prezent, viitor.
Graţie memoriei, fiinţa noastră psihică, eul, dobândeşte continuitatea identităţii în timp. Fără dimensiunea mnezică, am trăi numai prezentul clipei, am fi în permanenţă puşi în faţa unor situaţii noi, pentru care nu am dispune de nici un fel de experienţă elaborată, de nici un procedeu de abordare şi rezolvare, ne-am zbate permanent în jocul încercărilor şi erorilor, adaptarea devenind, practic, imposibilă.
Funcţia memoriei devine, aşadar, o condiţie bazală indispensabilă a existenţei şi adaptării optime, a unităţii temporale a personalităţii noastre. Ea se datorează plasticităţii creierului – proprietatea de a-şi modifica starea internă sub influenţa stimulilor externi – şi capacităţii lui de înregistrare, păstrare şi reactualizare a „urmelor” acestor stimuli.
Memoria umană a cunoscut o amplă dezvoltare istorică, în cursul căreia şi-a restructurat atât schema de funcţionare internă, prin trecerea de la forme imediate la forme mediate (prin limbaj şi procedee mnemotehnice de natură logică), cât şi aria de cuprindere, ajungând să înregistreze şi să conserve informaţii despre toate genurile de fenomene şi evenimente, precum şi întreaga gamă de experienţe, accesibile la nivel individual şi comunitar.
Latura remarcabilă a evoluţiei memoriei umane constă în diferenţierea şi individualizarea capacităţii reactualizării, care permite valorificarea propriu-zisă a informaţiei şi experienţei stocate, şi desfăşurarea unor activităţi mintale autonome, în care trecutul se leagă de prezent, iar prezentul de viitor.
La om, memoria nu este concentrată şi localizată într-un singur bloc, ci este distribuită mecanismelor care realizează funcţiile şi actele psihocomportamentale specifice. Aşadar, spre deosebire de computer, creierul uman posedă nu doar un singur bloc memorativ, ci mai multe, între care există conexiuni bilaterale. Între modul de funcţionare a memoriei şi modul de funcţionare al percepţiei, reprezentării şi gândirii există o condiţionare reciprocă profundă: dereglarea verigii memorative determină tulburări serioase în desfăşurarea proceselor pe care le susţine (percepţie sau gândire), iar dereglări la nivelul procesului specific afectează funcţionarea bazei lui memorative.
Memoria se caracterizează prin câteva trăsături esenţiale, care îi sunt imprimate de integrarea ei în structura proceselor şi activităţilor specifice. Memoria este activă, selectivă, contextuală, mijlocită, organizată logic şi sistemic.
În investigarea şi evaluarea nivelului de dezvoltare şi eficienţă al memoriei se iau în considerare următorii parametri: volumul, trăinicia, fidelitatea, completitudinea, promptitudinea.
Cuprins
• 1 Clasificare
• 2 Conţinutul informaţional al memoriei
• 3 Funcţiile memoriei
• 4 Structurile operatorii ale memoriei
• 5 Produsul memoriei
• 6 Vezi şi
• 7 Note
Clasificare
După diverse criterii, memoria poate fi clasificată şi pot fi delimitate mai multe forme ale acesteia. Astfel, după prezenţa sau absenţa intenţiei, scopului şi controlului voluntar în procesele de engramare, păstrare şi reactualizare, delimităm memoria involuntară şi memoria voluntară. După gradul de înţelegere al celor memorate, memoria poate fi mecanică sau logică. După modalitatea informaţională preferenţială, s-au identificat memoria imagistic-intuitivă şi memoria verbal-simbolică. În fine, după criteriul timpului, se delimitează: memoria senzorială, memoria de scurtă durată şi memoria de lungă durată.
Conţinutul informaţional al memoriei
Memoria reflectă trecutul ca trecut, astfel încât în momentul în care subiectul reactualizează o informaţie, este conştient că acea experienţă s-a petrecut cândva în trecut.
Conţinuturile memoriei sunt extrem de variate. Începând de la experienţe de ordin senzorial perceptiv, apoi cunoştinţe, noţiuni, experienţe afective, experienţe sociale, ş.a.m.d.. Conţinutul reflectoriu constituie şi un criteriu de clasificare a unor forme specializate de memorie. Putem vorbi despre memorie senzorială (vizuală, auditivă, motorie, gustativă, olfactivă), memorie perceptivă, memoria imaginilor, memorie cognitivă, memorie afectivă, memorie socială.
Reflectarea din memorie prezintă o serie de caracteristici: este o reflectare activă, selectivă, situaţională, relativ fidelă, mijlocită, inteligibilă, sistemică, logică, organizată.
Funcţiile memoriei
Memoria are o funcţie cognitivă. Este un proces de cunoaştere, iar rolul ei cel mai important este acela de a oferi conţinuturi proceselor cognitive superioare (gândirii şi imaginaţiei). Memoria are şi o funcţie adaptativ reglatorie, jucând un rol fundamental în echilibrul vieţii psihice a omului. Fără memorie, nu ar fi posibil fenomenul de conştiinţă. Memoria realizează ancorarea omului în trecut, capacitatea de a rezolva situaţiile prezente şi resurse pentru anticiparea celor viitoare.
Structurile operatorii ale memoriei
Memoria dispune de structuri operatorii complexe şi numeroase. Guilford include memoria în cadrul operaţiilor, ceea ce sugerează nivelul ei înalt de operaţionalizare. Informaţiile nu sunt preluate ca atare, ci se intervine asupra lor prin operaţii de organizare, sistematizare, structurare, ierarhizare, clasificare, ordonare. Toate aceste operaţii conferă conţinuturilor memoriei disponibilitatea de a fi utilizate rapid şi eficient în învăţare, înţelegere, rezolvare de probleme.
Produsul memoriei
În plan subiectiv, memoria este trăită ca amintire. În termeni psihologici, vorbim despre reactualizarea informaţiilor. Reactualizarea se realizează în două forme: recunoaşterea şi reproducerea.
Recunoaşterea se realizează în prezenţa informaţiilor originale, care trebuie recunoscute între alte informaţii. Este o formă simplă de reactualizare, ce presupune mai ales implicaţii de ordin perceptiv şi ale procesului reprezentării.
Reproducerea este forma complexă şi superioară a reactualizării, ea realizându-se în absenţa informaţiei originale. Este mult mai dificil de realizat, implicând mai ales reprezentarea şi gândirea. Reproducerea poartă întotdeauna amprenta subiectului, a stilului său cognitiv, a experienţei sale, a complexităţii procedeelor mintale folosite, precum şi a procedeelor mnemotehnice.
Memoria de foarte scurtă durată
Memoria de foarte scurtă durată este, de fapt, stocajul senzorial, întrucât excitaţia provocată în organele senzoriale, până a ajunge în centrii din cortex, parcurge o serie de "staţii" intermediare, întâmpinând rezistenţe, ceea ce face ca stimularea să aibă o inerție, deci să dureze până la 0,25-0,50 dintr-o secundă. Această persistență e foarte importantă; datorită ei, când mergem, nu vedem toate obiectele din jur clătinându-se; ea face posibilă distingerea unor excitanți care apar un timp foarte scurt în câmpul perceptiv; tot ea explică posibilitatea cinematografului, unde imagini statice expuse sub 0,10 dintr-o secundă se contopesc dându-ne iluzia mișcării.
Memorie de scurtă durată
Modelul memoriei după Atkinson şi Shiffrin
Memoria de scurtă (MSD) se referă la o memorie cu o capacitate limitată care intermediază informaţia între memoria senzorială (MS) şi memoria de lungă durată (MLD). Un alt termen pentru memoia de scurtă durată este memorie de lucru.
MS şi MLD
Iniţial s-a consierat că între MSD şi MLD ar exista diferenţe structurale, dar s-a constatat că de fapt cele două sunt stări diferite ale aceluiaşi sistem. Memoria de scurtă durată este acea parte a memoriei care este activată la un moment dat. Din această cauză această memorie se mai numeşte şi memorie de lucru.
Capacitate
Capacitatea memoriei de lucru este în medie de 7 obiecte, dar variază între 5 şi 9. Totuşi capacitatea ei poate fi mai mare în funcţie de tehnicile mnezice. De exemplu dacă este vorba despre obiecte cu sens se poate reţine mai multă informaţie. G. A. Miller înaintează noţiunea de "chunck", care este "cea mai înaltă modalitate de organizare a informaţiei de care dispune un subiect la un moment dat" (Mircea Miclea, 2003, p. 194).
Exemplu:
în loc de a reţine 0 0 4 0 2 3 8 1 2 0 1 este mai uşor să reţinem 0040 prefixul telefonic al României, 238 mii de km2 suprafaţa României şi 12/01 ziua naţională a României.
Cu alte cuvinte limita MSD nu se referă la cantitatea de informaţie ci la unităţile de seminificaţie pe care le poate stoca. Realizarea acestor unităţi de informaţii, denumite chunks, se realizează prin procesări descendente, adică este influenţată de baza noastră de cunoştinţe.
Durata MSD
Studiile experimentale au arătat că în primele 6 secunde se uită peste 50% din materialul memorat, şi după 15 secunde se uită 90% (din total). Efectul de interferenţă, inhibiţia laterală, sau poziţia în serie sunt factori care influenţează amintirea informaţiilor
Memorie senzorială
Memoria senzorială se referă la persistenţa unei reprezentări senzoriale a unui obiect după ce acesta nu mai acţionează asupra receptorilor. Durata ei este de câteva sutimi de secundă. Este specifică fiecărei modalităţi senzoriale: memorie iconică pentru văz, ecoică pentru auz, tactilă, etc. .
Exemplu
Dacă auzim un sunet dela un CD-player, după ce acesta încetează, reprezentarea sa rămâne în memoria senzorială pentru scurt timp. Asemănător, dacă privim o poză, după ce ne îndreptăm privirea în altă parte, pentru câteva clipe vom păstra în memoria senzorială acea imagine.
Memoria senzorială
Reţinere stimulilor în memoria senzorială este necesară pentru extragerea trăsăturilor sale, care vor fi ulterior prelucrate. Această memorie este utilă în momentul în care clipim sau în timpul sacadelor, în rest stimulii persistă destul timp pentru a putea fi prelucraţi direct. Durata ei este de aproximativ 100 milisecunde pentru memoria iconică şi 200 milisecunde pentru cea ecoică. În memoria senzorială se reţin informaţii precategoriale, iar retenţia se face automat, şi preatenşional. Această memorie are o locaţie precisă în creier.
Memorie semantică
Reţinerea stimulilor în memoria senzorială este necesară pentru extragerea trăsăturilor sale, care vor fi ulterior prelucrate. Această memorie este utilă în momentul în care clipim sau în timpul sacadelor, în rest stimulii persistă destul timp pentru a putea fi prelucraţi direct. Durata ei este de aproximativ 100 milisecunde pentru memoria iconică şi 200 milisecunde pentru cea ecoică. În memoria senzorială se reţin informaţii precategoriale, iar retenţia se face automat, şi preatenşional. Această memorie are o locaţie precisă în creier.
joi, 4 iunie 2009
Intamplari hazlii
Sa vorbesti de aproape sa platesti putin
--------------------------------------------------------------------------------
Eram intr-o zi la o terasa cu niste prieteni si beam cate un suc. Era o zi ca toate celalalte...adica plictisitoare si calduroasa ce era vara..si cum stateam si palavragem de toate ptr. toti cel care statea pe scaunul de linga mine ii suna mobilul. El il scoate foarte calm din buzunar se uita la nr. care il apela si se intoarce zimbind spre mine si zice: uite ce seamana nr. asta cu al tau(eu avind tel. in buzunar la vestuta pe care o aveam pe mine) ma uit si il aprob..chiar ce seamana..el raspunde foarte normal si tot zicea..alo,alo,aloooo...eu imi scot tel. din buzunar si constat ca eu il apelesem prin presare din greseala si in loc sa inkid tel. eu l-am dus la ureke si am tipat sa inkida el tel. ca imi maninca centii degeaba...va dati seama cit sa ris pe seama mea..Dar ma blocasem cu gindul ca respectivul a raspuns si imi consuma mie centii....
Sa vorbesti de aproape sa platesti putin
--------------------------------------------------------------------------------
Eram intr-o zi la o terasa cu niste prieteni si beam cate un suc. Era o zi ca toate celalalte...adica plictisitoare si calduroasa ce era vara..si cum stateam si palavragem de toate ptr. toti cel care statea pe scaunul de linga mine ii suna mobilul. El il scoate foarte calm din buzunar se uita la nr. care il apela si se intoarce zimbind spre mine si zice: uite ce seamana nr. asta cu al tau(eu avind tel. in buzunar la vestuta pe care o aveam pe mine) ma uit si il aprob..chiar ce seamana..el raspunde foarte normal si tot zicea..alo,alo,aloooo...eu imi scot tel. din buzunar si constat ca eu il apelesem prin presare din greseala si in loc sa inkid tel. eu l-am dus la ureke si am tipat sa inkida el tel. ca imi maninca centii degeaba...va dati seama cit sa ris pe seama mea..Dar ma blocasem cu gindul ca respectivul a raspuns si imi consuma mie centii....
vineri, 8 mai 2009
Prostia
nu poti sa fii prost decit daca-ti dai seama de asta. daca asta se intimpla, atunci se intimpla dupa ce ai facut prostia de care-ti dai seama. daca nu-ti dai seama, problema prostiei nu exista, ....
exista si "prostia anticipata". zice cineva "mah, nu fi prost, fa asa....". evident ca pina nu faci cu adevarat ceva nu poti sa te pronunti. daca nu-ti dai seama atunci nu poti sa spui ca ai facut o prostie, si ne intoarcem la punctul 1
de multe ori prostia este colectiva: toata lumea face intr-un fel iar faptul ca "toti" fac intr-un fel blocheaza capacitatea de a detecta prostia.
dar ce este prostia? pai o actiune care este contra intereselor tale si de care nu-ti dai seama in momentul in care te decizi sa actionezi.... daca dupa ce actionezi iti dai seama ca este contra intereselor tale, atunci actiunea este etichetata ca prostie...daca nu,....nu
Cine stie si stie ca stie, e intelept. Asculta-l!
Cine stie si nu stie ca stie, e adormit. Trezeste-l!
Cine nu stie si stie ca nu stie, e neinstruit. Instruieste-l!
Cine nu stie si nu stie ca nu stie, e PROST. Ocoleste-l!
nu poti sa fii prost decit daca-ti dai seama de asta. daca asta se intimpla, atunci se intimpla dupa ce ai facut prostia de care-ti dai seama. daca nu-ti dai seama, problema prostiei nu exista, ....
exista si "prostia anticipata". zice cineva "mah, nu fi prost, fa asa....". evident ca pina nu faci cu adevarat ceva nu poti sa te pronunti. daca nu-ti dai seama atunci nu poti sa spui ca ai facut o prostie, si ne intoarcem la punctul 1
de multe ori prostia este colectiva: toata lumea face intr-un fel iar faptul ca "toti" fac intr-un fel blocheaza capacitatea de a detecta prostia.
dar ce este prostia? pai o actiune care este contra intereselor tale si de care nu-ti dai seama in momentul in care te decizi sa actionezi.... daca dupa ce actionezi iti dai seama ca este contra intereselor tale, atunci actiunea este etichetata ca prostie...daca nu,....nu
Cine stie si stie ca stie, e intelept. Asculta-l!
Cine stie si nu stie ca stie, e adormit. Trezeste-l!
Cine nu stie si stie ca nu stie, e neinstruit. Instruieste-l!
Cine nu stie si nu stie ca nu stie, e PROST. Ocoleste-l!
vineri, 3 aprilie 2009
Jocurile video: benefice sau nocive?
Jocurile video pot contribui la dezvoltarea unor deprinderi importante
Jocurile video pot fi benefice pentru tineri, spune un raport redactat de liberalul olandez Toine Manders. Cu toate acestea, o atenţie deosebită trebuie acordată minorilor, asupra cărora aceste jocuri pot avea consecinţe grave, precum dezvoltarea unui comportament violent. Sunt jocurile video benefice sau nocive? Am deschis o dezbatere online pentru ca cititorii noştri să îşi poată spune părerea.
Un studiu făcut în cadrul Comisiei pentru Piaţa internă şi protecţia consumatorilor arată că jocurile video stimulează memoria şi încurajează copiii să fie mai creativi şi cooperanţi. În acelaşi studiu se arată că violenţa din aceste jocuri nu încurajează automat un comportament violent.
Jocurile video în UE
* industria de jocuri video a înregistrat în 2008 un profit de peste şapte miliarde de euro
* 33 de ani este vârsta medie a europeanului care foloseşte jocurile video
* 80% dintre europenii care utilizează jocurile video o fac pentru divertisment
* 3.2% din copiii cu vârste cuprinse între şase şi 17 ani folosesc cafenelele internet fără supraveghere.
„Jocurile video, în majoritatea cazurilor, nu sunt periculoase şi pot contribui la dezvoltarea unor deprinderi importante“, a spus raportorul Manders în cadrul reuniunii Comisiei pentru Piaţa internă şi protecţia consumatorilor.
Se impune necesitatea unei clasificări a jocurilor pe categorii de vârstă
Cu toate acestea, nu toate jocurile sunt potrivite pentru copii. De aceea, raportorul consideră că evoluţia jocurilor video, mai ales a celor online, impune o mai mare sensibilizare a publicului cu privire la conţinutul jocurilor video, controlul parental şi instrumente precum sistemul paneuropean de clasificare a jocurilor pe categorii de vârstă (PEGI). Acest sistem nu este obligatoriu în momentul de faţă.
„Cred că PEGI este un sistem excelent şi ar trebui să devină standard, nu numai în Europa, ci şi în restul lumii. În momentul de faţă, mai multe state membre UE au propriul lor sistem de clasificare, fapt care creează confuzie în rândul consumatorilor“, a spus domnul Manders. Dumnealui doreşte ca jocurile nepotrivite pentru copii să fie marcate de un „buton roşu“, care să permită părinţilor să controleze sau să interzică accesul copiilor la acel joc.
http://www.europarl.europa.eu/news/public/story_page/037-50229-068-03-11-906-20090223STO50154-2009-09-03-2009/default_ro.htm
Jocurile video pot fi benefice pentru tineri, spune un raport redactat de liberalul olandez Toine Manders. Cu toate acestea, o atenţie deosebită trebuie acordată minorilor, asupra cărora aceste jocuri pot avea consecinţe grave, precum dezvoltarea unui comportament violent. Sunt jocurile video benefice sau nocive? Am deschis o dezbatere online pentru ca cititorii noştri să îşi poată spune părerea.
Un studiu făcut în cadrul Comisiei pentru Piaţa internă şi protecţia consumatorilor arată că jocurile video stimulează memoria şi încurajează copiii să fie mai creativi şi cooperanţi. În acelaşi studiu se arată că violenţa din aceste jocuri nu încurajează automat un comportament violent.
Jocurile video în UE
* industria de jocuri video a înregistrat în 2008 un profit de peste şapte miliarde de euro
* 33 de ani este vârsta medie a europeanului care foloseşte jocurile video
* 80% dintre europenii care utilizează jocurile video o fac pentru divertisment
* 3.2% din copiii cu vârste cuprinse între şase şi 17 ani folosesc cafenelele internet fără supraveghere.
„Jocurile video, în majoritatea cazurilor, nu sunt periculoase şi pot contribui la dezvoltarea unor deprinderi importante“, a spus raportorul Manders în cadrul reuniunii Comisiei pentru Piaţa internă şi protecţia consumatorilor.
Se impune necesitatea unei clasificări a jocurilor pe categorii de vârstă
Cu toate acestea, nu toate jocurile sunt potrivite pentru copii. De aceea, raportorul consideră că evoluţia jocurilor video, mai ales a celor online, impune o mai mare sensibilizare a publicului cu privire la conţinutul jocurilor video, controlul parental şi instrumente precum sistemul paneuropean de clasificare a jocurilor pe categorii de vârstă (PEGI). Acest sistem nu este obligatoriu în momentul de faţă.
„Cred că PEGI este un sistem excelent şi ar trebui să devină standard, nu numai în Europa, ci şi în restul lumii. În momentul de faţă, mai multe state membre UE au propriul lor sistem de clasificare, fapt care creează confuzie în rândul consumatorilor“, a spus domnul Manders. Dumnealui doreşte ca jocurile nepotrivite pentru copii să fie marcate de un „buton roşu“, care să permită părinţilor să controleze sau să interzică accesul copiilor la acel joc.
http://www.europarl.europa.eu/news/public/story_page/037-50229-068-03-11-906-20090223STO50154-2009-09-03-2009/default_ro.htm
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
